Hello, world…

Am început de câteva ori să scriu la propriul meu blog. Tot de câteva ori am și renunțat. Uneori din lipsă de timp, alteori din lipsă de entuziasm, iar uneori din pură delăsare. Așa că, de curând, m-am gândit că ar fi o idee bună să mai încep o dată. Sunt un om perseverent, până la urmă.

Pentru început, e bine de spus că blogul ăsta nu are o temă anume. “Notele de la sfârșitul zilei” vor fi despre ce mi se pare mie relevant, sau remarcabil, sau revoltător, sau absurd. Ce-o fi în ziua respectivă, până la urmă. Ar mai fi de subliniat faptul că nu scriu știri sau reportaje. În consecință sunt de așteptat perspective subiective (uneori exagerat de subiective). Din când în când o să scriu chestii mai serioase, dar voi fi atent să le marchez ca atare – ca să fie mai ușor de evitat, dacă e cazul.

Ar mai fi de zis că-mi plac discuțiile. Și cele-n contradictoriu, atât timp cât ele se manifestă sub forma unui schimb civilizat de argumente. Dacă argumentele respective sunt și valide din punct de vedere logic, tind să mă extaziez. Pe scurt deci, discuțiile și schimburile de idei sunt binevenite și încurajate.

Cam atât pentru ziua de azi. Ne revedem curând.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *